Demonul

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 17 Februarie, 2021
1969

Deși surclasat de contemporanii săi, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gogol sau Bulgakov, Mihail Iurevich Lermontov, poet, prozator și dramaturg rus (1814 - 1841), a fost fără doar și poate unul dintre marii scriitori ai lumii. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că opera sa este în continuare tradusă și/sau reeditată, aidoma a celorlalți colegi de breaslă și de generație, atât poemul Demonul, cât și romanul Un erou al vremii sale, cele mai cunoscute opere ale acestuia, ocupând în continuare un loc bine meritat în rafturile librăriilor și ale bibliotecilor. 


Tema poemului Demonii, lucrare pe care Lermontov a început-o în anul 1829 și a finalizat-o în anul 1840, este una specifică romantismului europen și culturii secolului al XIX-lea, anume iubirea imposibilă între o ființă umană, în acest caz, o fiică de rege și o entitate spirituală, nemuritoare, în speță un înger decăzut, un demon. Poemul are la bază și o legendă caucaziană care spune că atunci când un Demon se va îndrăgosti de cea mai frumoasă și neprihănită fată din lume, el va redeveni Arhanghel; altfel spus, reiterează motivul purificării prin iubire. Din păcate, legenda nu se împlinește în poemul lui Lermontov, Demonul nefiind capabil, în ciuda dorinței sale acerbe de a redeveni înger de lumină, de o dragoste nepătimașă, iar fata, sfâșiată sufletește de această dragoste imposibilă, moare și este luată de îngeri în Rai, spre disperarea bietului demon rămas îndurerat. 


De bună seamă că asemănările între Demonul lui Lermontov și Luceafărul lui Eminescu sunt evidente. Socotind după datarea celor două opere, s-ar putea considera că poetul român s-a inspirat din cel rus. Dar având în vedere faptul că tema iubirii imposibile dintre un nemuritor și o muritoare era una în vogă în toată Europa, este posibil și ca cele două poeme să fi fost concepute independent, având într-adevăr, aceeași sursă de inspirație. Oricum ar fi, cele două poeme nu pot fi socotite decât două bijuterii stilistice ale culturii europene de secol XIX. 

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram