Deborah se naște în anul 1926 într-o familie de evrei din Câmpulung. Încă din adolescență descoperă că are un trup frumos și că dragostea este și ea frumoasă, așa că își începe hoinăreala sexuală, fără prea multe mustrări de conștiință. În 1941, în urma unei decizii a mareșalului Antonescu, toți evrei din Bucovina sunt deportați în Transnistria, unde urmează să trăiască în condiții de viață mizere. Dar Deborah, profitând de farmecul ei, reușește să trăiască puțin mai bine decât restul evreilor. Aici îl cunoaște și pe Aurelian Leon, un român fără niciun fel de scrupule, infiltrat ca informator al serviciilor secrete române de orientare antisemită, și este cooptată ca actriță în trupa de teatru ambulant a acestuia. Tot prin intermediul acestuia, care îi devine și iubit oficial, reușește să intre la facultatea de medicină. Devenind ulterior un foarte bun medic, ajunge doctorița personală a lui Gheorghe Gheorghiu – Dej și din acest moment viața ei ia o turnură ascendentă, devenind o persoană bogată și influentă, ceea ce rimează adeseori cu extravaganța. Astfel că, în 2018, la peste 90 de ani, Deborah își angajează un gigolo de conversații, care, după moartea acesteia, va scrie povestea tumultoasei sale vieți, sub forma romanului de față. 

Prin intermediul romanului Deborah, Cătălin Mihuleac rescrie, cu sinceritate și mai ales cu umor (și încă unul împrumutat de la Ion Creangă), istoria evreilor din Bucovina, între anii 1918 și 2018. Poate v-ați întreba cum se poate ca drama acestora să fie tratată cu umor? Simplu: totul este să privești cu luciditate și să înțelegi evenimentele în ansamblul istoriei locale a evreilor din Bucovina din toate timpurile, ajutat de o privire antropologică iudaică, care ar funcționa ca sarea și piperul presărate peste istoria „oficială”. Cât privește sinceritatea cu care Mihuleac tratează episodul pogromului românesc, aceasta este în raport de 1:1 cu cea a lui Art Spiegelman din capodopera grafică Maus. Povestea unui supraviețuitor.