C.S. Lewis, reputatul profesor de literatură medievală și renascentistă de la Cambridge și unul dintre cei mai îndrăgiți conferențiari ai generației sale, a fost până în miezul maturității sale ateu. Abia în anul 1929, la vârsta de 41 de ani, a avut revelația existenței lui Dumnezeu, iar de atunci devine unul dintre cei mai activi și mai fascinanți apologeți creștini laici ai secolului XX. Experiența convertirii sale o descrie în cartea "Surprins de bucurie" (Surprise by Joy), publicată în 1955 (tradusă și în limba română la editura Humanitas, în colecția Memorii. Jurnale).
La câțiva ani după această bucurie, trăiește ceva asemănător, când o cunoaște pe „bucuria" Joy H. Davidman, cea care îi va deveni și soție. Însă „împăratul bolilor", cancerul, i-o răpește pe aceasta după doar câțiva ani de la căsătorie, moment care corespunde pentru C.S. Lewis, de pe acum marele apărător al creștinismului, cu cea mai violentă criză a credinței. Rămas fără soția sa iubită, el se transformă într-un veritabil Iov modern și se ia la trântă cu Dumnezeu, atât pentru faptul că i-a răpit-o pe Joy, bucuria lui, cât și pentru faptul că nu primește niciun răspuns la întrebarea-strigăt: "De ce, Doamne?". Din acel moment, pentru el Dumnezeu devine un Sadic Cosmic, care îți dă o bucurie doar pentru a ți-o lua înapoi când te bucuri mai tare de ea, un Arogant care îți trântește ușa în nas când te duci să îl iei la întrebări, un Mare Iconoclast, care spulberă omului "icoanele" credinței și ale iubirii sale.
Însă tot Joy, printr-o apariție surprinzătoare în vis și în egală măsură în conștiință, adică printr-un alt fel de revelație, va fi cea care îl va ajuta să depăsească această criză spirituală și să îl redescopere pe Dumnezeu, redescoperindu-se, totodată și pe sine însuși. „De ce, Doamne?” este o fascinantă radiografie a suferinței, o scară de la disperare la speranță și o nouă lecție despre om și Dumnezeu.
