Despre I.L. Caragiale s-a spus că este cât se poate de actual, grație monumentalelor sale piese de teatru. Dar oare numai prin acestea? Oare măruntele sale momente și schițe nu ne mai spun astăzi nimic? Este suficient să vezi cât de haotic se comportă în societate unii copii de vârsta școlarului mic și mijlociu, sub ochii aprobatori, plini de tandrețe, ai mamelor lor, pentru a înțelege că D-l Goe sau Ionel Popescu sunt la fel de vii ca-n vremea punerii lor în manuscris. Este de asemenea suficient să analizezi fie și numai în treacăt sistemul românesc actual de învățământ pentru a-i identifica pe „eroii” din „Un pedagog de școală nouă”, „Triumful talentului”, „Lanțul slăbiciunilor” sau „Bacalaureat”. Singura diferență ar fi că acum „atențiile” sunt ceva mai mari și loazele ceva mai loaze. 

Și atunci, se pune întrebarea, până când o să fie actual Caragiale? Nu voi dezvălui răspunsul pe care-l intuiesc eu, căci nu vreau să vă întristez. Dar ideal ar fi dacă aceste schițe ar fi citite, cot la cot cu elevii, și de către părinți și de către profesori. Poate așa s-ar rușina cei care se simt „cu musca pe căciulă” și peste doar câțiva ani vom putea vorbi despre Caragiale, la timpul trecut. Noua ediție, apărută recent la editura Arthur, în colecția Retro, este o reeditare a celei din anul 1983, apărută la editura Ion Creangă, cu ilustrații foarte sugestive de Eugen Taru.