În această carte nu foarte stufoasă dar destul de comprimată, din punct de vedere al densității ideilor, Amos Oz, surprins în ipostază de eseist, nu de povestitor, vorbește despre conceptul de fanatism, despre multiplele și foarte diversificatele sale forme de manifestare, despre câteva metode de temperare a atitudinilor extremiste de orice fel, și bineînțeles despre tulburătoarea temă a conflictului israeliano-palestinian. 

O face cu foarte multă luciditate, cu o desăvârșită atenție la cuvintelor folosite și mai ales la tonalitatea pe care le spune, dar aceasta din grija de a nu leza niciuna dintre părțile implicate, nu din lașitate. Pentru că, în punctele nevralgice ale problemei, nu se teme să pună degetul pe rană, să spună lucrurilor pe nume.

 În urma acestei lecturi, am rămas cu o mică doză de speranță. M-am gândit că, dacă acest eseu ar fi citit și înțeles de mai marii acestei lumi, și dacă le-ar stoarce o lacrimă, o mustrare de cuget, un resentiment, cu siguranță vor ști ce să facă pentru ca această absurditate, care este fanatismul în general și conflictul israeliano-palestinian în special, să se sfârșească odată pentru totdeauna.