Dintre toate nimicurile din debara, Cu sânge rece seamănă cel mai bine cu conştiinţa (sau cu genunchii unei fete pentru cei care nu cred că există conștiință). Infinit şi fără întindere spaţială, textul coincide cu suprafaţa sa în felul în care transparenţa coincide cu suprafaţa unei picături de ploaie prinsă între două lame de sticlă (gheaţă pentru esteţi). Mai la obiect, Cu sânge rece e acel lucru ce se întâmplă când o rază de lumină (Truman Capote în cazul nostru) trece prin suprafaţa unui lichid (nefericita întâmplare din 1959 din Statele Unite): o parte se reflectă înapoi în spaţiu, unde se şi pierde, iar alta îşi schimbă direcţia de propagare purtându-l pe Capote asemeni baronului Mun-nu-se-ştie-cum într-o dimensiune temporală inaccesibilă lui însuşi. Somn drept și vise neîntortocheate.