Crucile de la Săpânța, cele frumos colorate și inscripționate cu versuri ce par să sfideze moartea, sunt deja celebre în întreaga lume. Ele surprind prin atitudinea ireverențioasă la adresa morții. Puțini știu însă că această atitudine își are izvorul într-o samă de obiceiuri păgâne care au persistat în cultura populară românească, obiceiuri ce constau în jocuri și cântece de priveghi, pe de o parte hazli, pe de altă parte violente, precum „Acul”, „Bâza”, „Cocostârcul”, practicate în șezătoare la capătâiul mortului, actanții purtând măști.
Textele compuse de meșterii populari Stan Ion Pătraș, cel care a demarat proiectul în 1935, și Dumitru Pop Tincu, urmașul acestuia la frâiele meșteșugului, spun totul despre viața românilor din zona Maramureșului, despre meseriile lor, despre stilul lor de viață, despre relațiile lor familiare, și mai ales despre modul în care moartea i-a răpit, adeseori prea devreme dintre cei dragi și din brațele vieții.
În cartea aceasta, scriitoarea Roxana Mihalcea nu doar că adună la un loc textele inscripționate pe hazliile cruci, dar le și așează pe anumite categorii, de tipul: „Cei care au murit împăcați”, „Cei care au murit supărați” sau „Cei care au rămas orfani sau văduvi”, însoțind fiecare categorie de comentarii ce fac mai ușoară înțelegerea acestora. Este un demers binevenit, ce oferă o lumină de profunzime asupra celebrului cimitir și asupra atitudinii generale a românilor în fața vieții și a morții.
