Eseurile lui Antunes sunt adevărate biografii ale imaginarului şi autobiografii ficţionale.

Inima inimii adună laolaltă o serie de cronici scurte care acoperă cele mai diverse trăiri ale autorului, de la cele aievea până la cele inventate şi care aduc o putere de expresie ce depăşeşte cu mult banalul lumii pe care o redau.

Antunes nu e Pessoa şi nici ţara primului nu este cea a celui din urmă, deşi poate că aşa am putea spune la prima vedere. Antunes îşi construieşte lumea cu inima, pe când cel din urmă nu se citeşte decât atunci când şi sufletul şi raţiunea îşi poartă cele mai bune straie de duminică.