„Lucrul cel mai detestabil pe care-l poate spune un om de ştiinţă american despre credinţă este  acesta: «ştiinţa şi religia sunt incompatibile şi trebuie să alegi între ele». La urma urmei mulţi oameni le acceptă pe amândouă şi ştim că, atunci când sunt forţaţi să aleagă, mulţi ar păstra credinţa. În baza unor asemenea temeiuri, spun conciliatoriştii, impunerea unei alegeri este atât necuviincioasă, cât şi dăunătoare pentru ştiinţă. Dar, dacă te interesează să fii consecvent în ceea ce priveşte modul în care obţii informaţii semnificative despre univers şi dacă deja respingi afirmaţiile neprobate, precum cele privind percepţia extrasenzorială şi homeopatia sau afirmaţiile altor religii decât a ta, atunci la final trebuie să alegi - şi alegi ştiinţa. Asta nu înseamnă că accepţi un set fix de date ştiinţifice, ci, pur şi simplu, că alegi raţiunea şi evidenţa, în locul superstiţiei şi al gândirii utopice”.
În felul acesta s-ar putea rezuma lucrarea lui Jerry A. Coyne, un eseu foarte riguros structurat care îşi propune să analizeze cu atenţie modalităţile în care credinţa şi ştiinţa s-au dovedit sau se dovedesc incompatibile şi să tranşeze discuţiile privind conciliatorismul, acceptarea fără contradicţii a ambelor aşa zise forme de cunoaştere. Ca Himera credinţei în Dumnezeu sau De ce nu sunt creştin şi lucrarea de faţă îşi trasează, cel puţin atitudinal, de la bun început concluziile, iar ripostele credinţei, multe dintre ele tratate pe îndelete într-un capitol separat, sunt prompt şi vehement contracarate de omul de ştiinţă care ştie că nu e cu putinţă să laşi loc de întoarcere într-o problemă atât de importantă.
O carte admirabilă din punctul de vedere al rigurozităţii de care dă dovadă, dar care, asemenea celorlalte eseuri de acest tip, îşi atinge mai greu publicul vizat, văzându-se obligată să rămână o lectură de weekend pentru cei pe care nu îi poate leza în nici un fel.