În manualele și atlasele școlare de zoologie, animalele sunt catalogate în funcție de gradul de dezvoltare al organismului lor în regnuri, subregnuri și familii. Nu este cumva cam prea oficial și deci plictisitor? Cum ar fi dacă animalele ar fi grupate în funcție de specializarea lor profesională, de culoare, de moda vestimentară abordată, de istețime, de abilitățile lor speciale sau de principalele trăsătură de caracter? Nu-i așa că ar fi cu mult mai interesant? Cu siguranță așa s-a gândit și ilustratoarea elvețiană Adrianne Barman când a realizat această enciclopedie bizară, adică haioasă, în care animale din zone geografice aflate la antipozi se întâlnesc pentru prima dată și descoperă că sunt colege de grupă.
Astfel, în clasa arhitecților, păsările țesător stau în bancă cu furnicile țesătoare, castorii cu păianjenii, și pasărea țesătoare de Taveta cu viespea olar; în clubul celor albi ca zăpada își dau întâlnire ursul polar, cacadu alb, fluturele auriu și pescărușul de fildeș; pe cea mai înaltă treaptă a podiumului celor ce stau cel mai mult în apă se înghesuie cașalotul, aligatorul american și broasca țestoasă aligator; în grupa gât-lunganilor dau nas în nas, sau mai bine zis gât în gât, nandu cu guanaco, gândacul-girafă cu broasca țestoasă cu gât de șarpe și corcodelul cu lebăda cucuiată. Dar cea mai mare harababură este cu siguranță în clasa țâfnoșilor, unde își impun punctul de vedere în același timp uliul păsărar, lipitoarea, tăunul, babuinul măsliniu, viespea gigant asiatică, diavolul tasmanian, țânțarul, peștele-tigru Goliat, ursul grizli, somnul, căpușa și hermelina. Cu siguranță nu la fel stau lucrurile și în echipa singuraticilor, unde epinefelul gigant stă departe de murena stelară, care păstrează distanța față de călugăriță, care se ascunde de cârtiță, care îl evită pe chițcanul de pădure, care se ține departe de peștele luptător siamez, care își caută liniștea cât mai departe de leopardul care se izolează de boa constrictor. Dar cu siguranță, toți aceștia se feresc de creaturile blestemate, ca fluturele cap de mort, liliacul, știuca, corbul imperial sau gândacul de bucătărie.
Și totuși, cu toate au ceva în comun în paginile acestei cărți: sunt frumos desenate. Ceea ce face ca și cele mai periculoase animale să pară aici inofensive, ba chiar haioase, numai bune de o zbenguială pe cinste.
