Neil Gaiman are o anumită parte întunecată care, cred, i-a ieșit cel mai bine la suprafață în seria de benzi desenate Sandman și în romanul pentru copiii din oamenii maturi, Coraline.

Coraline găsește o portiță spre un univers paralel, e un fel de Alice postmodernă, în care își află un alt set de părinți care nu vor să o mai lase să plece. Fără a exagera cu nimic în evoluția poveștii (tocmai de aici vine și groaza care-ți intră-n oase) Gaiman construiește natural o istorioară care te poate bântui pentru tot restul vieții.

O lectură pe care o recomand adulților, nu știu dacă aș îndrăzni și copiilor, dar mai ales adolescenților pentru că, am impresia, le poate spune și îi poate învăța pe aceștia din urmă mult mai mult despre ceea ce înseamnă familia decât orice carte educativă și orice profesor vetust.