Despre Holocaust s-au scris foarte multe cărți, fiind o sursă inepuizabilă pentru literatură. Unii consideră că s-a scris despre această temă până la saturație, însă iată că Schmitt reușește prin acest roman sa o readucă în actualitate, stârnind, cred eu, interesul cititorilor.

După părerea mea, autorul reușește să facă acest lucru pornind de la titlul simbolic ce te duce cu gândul la tema biblică a potopului și continuând cu acțiunea ce are la bază întâmplări din realitate și care îl are în centrul ei pe un copil evreu, numit Joseph. În jurul acestei teme, Schmitt construiește un roman plin de sensibilitate și emoție, fiind o poveste despre încercările tragice la care sunt supuși oamenii de-a lungul istoriei. Cartea este scrisă sub forma unui monolog interior al acestui copil evreu și reușește să te impresioneze până la lacrimi în unele momente, iar în altele să te facă să zâmbești în ciuda dramatismului situației.

Acțiunea se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial în Belgia anului 1942. Evreii sunt nevoiți să se ascundă sau să fugă de frica lagărului comunist. Cei care nu reușesc să se salveze încearcă să-și pună măcar copiii la adăpost. Acest lucru se întâmplă și cu micuțul Joseph care este dus de către părinții săi la o familie nobilă, un conte și o contesă, doar că nici aici nu poate rămâne foarte mult timp deoarece în urma unui denunț, naziștii fac o razie în casa celor doi. Deși contesa salvase situația pe moment, spunând că Joseph era nepotul ei, fiul unui general, acesta nu mai putea rămâne acolo, fiind în pericol de a fi descoperit. Prin urmare, contesa îl duce pe Joseph la Vila Galbenă, un internat condus de părintele Pons care, asemenea lui Noe, salvează făpturile Domnului din fața cataclismelor istoriei. Aici, Joseph este nevoit, pentru a supraviețui, să-și ascundă vârsta, să-și schimbe numele, să-și renege biografia și apartenența etnică și religioasă, însă părintele Pons îl ajută pe Joseph să nu-și piardă speranța și credința.

La un moment dat, Joseph află că părintele Pons colecționează în catacombele bisericii cărți din cultura evreiască și țigănească, tot ceea ce Hitler voia să distrugă. Prin acest mod, părintele Pons va putea să-l învețe pe Joseph despre cultura ebraică, iar acesta, la rândul lui, va putea să transmită învățăturile generațiilor următoare. Este evidentă aici asemănarea cu Noe, iar Joseph ajunge să se creadă copilul lui Noe. La finalul războiului, părinții lui Joseph îl regăsesc pe acesta cu oarecare emoții. Deși s-a bucurat foarte mult când i-a văzut, prima reacție a lui Joseph a fost să rămână lângă părintele Pons, însă palma dată de acesta l-a trezit la realitate și să realizeze faptul că nu trebuie să ne uităm rădăcinile și datoria pe care o avem față de înaintașii noștri. Așadar, în final, Joseph revine la identitatea sa. Părintele Pons și-a urmat chemarea și după război, astfel că de fiecare dată când afla că o moștenire culturală se afla în primejdie, el începea să o colecționeze, asemănându-se cu Noe.