În psihogenealogia contemporană, este cunoscut faptul că primele luni de după naștere sunt esențiale creării legăturii dintre mamă și copil, aceasta fiind și inițierea copilului în experiența sa cu lumea. Dacă cei doi sunt despărțiți pe o perioadă îndelungată, copilul dezvoltă o stare asemănătoare sevrajului și în cele din urmă se resemnează, acest moment fiind catalizator apariției unor viitoare afecțiuni psihice. Ryu Murakami ne dezvăluie universul violent și anxios al unor astfel de oameni, abandonați de părinți la naștere sau în alte stadii ale vieții.

Acesta intră în pielea orfanilor Kiku și Hashi,  ambii afectați de statutul lor de copii nedoriți . Kiku, orbit de ură, declară război întregii lumi, încercând astfel să se răzbune pe femeia care l-a născut, în timp ce Hashi se străduiește să o găsească pe mama sa devenind cântăreț și dezvoltând o lume proprie în care este protejat de muzică. Cei doi ajung implicați în viețile locuitorilor Enclavei, un pântec artificial și toxic de la marginea orașului Tokyo, în care cei respinși se transformă și renasc sub forma unor ființe înfricoșătoare și bolnave.  În ciuda intervențiilor repetate ale celor care le doresc binele, Kiku și Hashi se vor lăsa convinși de ideea că Enclava nu este altceva decât un refugiu și că adevăratul creator de monștri este societatea egoistă și alienantă în care fiecare își aparține sieși și trebuie să supravețuiască în concordanță cu această realitate.