A: Oare ce vrea omul acela care bate insistent în geamul librăriei și nu îmi dă pace?
B: Te-ai gândit că poate vrea să cumpere o carte?
Aceste replici aparțin sitcomului britanic BLACK BOOKS, expunându-ne librarul clasic drept un mizantrop neadaptat al cărui armă secretă este umorul acid, iar seria autobiografică a lui Shaun Bythell pare să perpetueze acest clișeu. Dincolo de sarcasmul și disperarea prin care încearcă să ne vrăjească, Shaun repetă în CONFESIUNILE UNUI LIBRAR reușita primului volum, JURNALUL UNUI LIBRAR, aceea de a ne transpune cât de puțin în lumea modestă, nesigură, dar nespus de frumoasă a anticarilor. Străduindu-se să ne ofere o imagine cât mai vie a experienței sale zilnice, ajungem să participăm noi înșine la întâmpinarea fiecărui client excentric și la căutarea dificilă a fiecărei comenzi obscure.
Simple și concise, intrările din jurnal descriu o comunitate mică, dar surprinzător de complexă, în care farmecul personal al fiecărui locuitor din Wigtown și fiecare carte descoperită ne hrănesc cu felii dintr-o viață autentică, trăită cu rost.
