Istoria grupului de lăutari români din satul Clejani, denumit Taraf de Haïdouks, s-a desfășurat mai mult în lumea largă decât în România, iar ei sunt de asemenea mai cunoscuți în Belgia, Franța, Germania, SUA sau Japonia decât în țara lor natală. Și asta nu pentru că nu și-au dorit-o ei, ci pentru că publicul român nu a avut ochi și mai ales urechi pentru ei. Cu toate acestea, în anul 2002, la BBC World Music Awards, Taraf de Haïdouks primește premiul The Best World Music Group, trofeul fiindu-le înmânat de Johnny Depp, care pentru ei nu mai era de mult timp doar „marele actor”, ci mai simplu, „fratele lor”. Și aceasta pentru că însuși Johnny Depp se considera unul de-al lor, fiind fascinat de arta lor și mai ales de modul lor de viață, de modelul lor uman. De altfel, cu doi ani mai înainte, membrii tarafului au jucat alături de acesta în filmul „The Man Who Cried”, în regia lui Sally Potter. Mulți români îi descoperă abia acum, când taraful este deja istorie, și când doar câțiva foști membri mai cântă la nivel înalt, printre aceștia numărându-se Caliu, care are propriul său taraf, și mult mai mediatizatul Ioniță din Clejani, restul cântând în continuare, anonimi, la nunți, botezuri și înmormântări, la ei în sat sau prin împrejurimi.

Prin această carte a sa, Paul Țanicui, unul dintre puținii oameni de cultură din România care le-a acordat atenție, interesându-se de viața lor chiar și după destrămarea visului frumos care i-a făcut celebri în întreaga lume, își propune, nici mai mult, nici mai puțin, decât să consemneze în scris, istoria grupului Taraf de Haïdouks, începută oficial în 1988, rostită din gura fiecăruia dintre membrii acestuia: Niculae Neacșu (zis Culae), Ilie Iorga, Dumitru Baicu (zis Cacurică), Paul Giuclea (zis Pășălan), Marin Marius Manole, Gheorghe Fălcaru (zis Fluierici), Vasile de la Mârșa (zis MC Vasile), Anghel Gheorghe (zis Caliu), Robert Gheorghe, Constantin Lăutaru (zis Costică Boieru), Ionel Manole (zis Ioniță de la Clejani), Cristinel Turturică, Napoleon, și Țagoi, precum și din aceea a managerului tarafului, belgianul Stephane Karo, care până la urmă s-a mutat și el la Clejani, unde s-a însurat cu o rudă a lui Ioniță. Din păcate, cu puțin timp înainte de apariția acestei cărți-album, Stephane Karo, măcinat de boală, i-a urmat în ceruri pe Culae, pe Ilie Iorga și pe Cacurică, să le fie și acolo manager la fel de devotat.