Colonia fabricii este la o primă lectură o sagă de familie, pe linie masculină, formată din însemnările a trei dintre bărbații de seamă ai familiei Stănilă: Alexandru (1900 - 1984),  Ion (1908 - 1981) și Dan (1946 - 2064), concepută sub forma a trei poeme în proză.

La o lectură angajată, se poate spune însă că cele trei bucăți sunt de fapt trei jurnale de război. Fiecare dintre ei își relatează întâmplări de pe câmpul de luptă istorică, fie că este vorba despre cele două războaie mondiale, fie că este vorba despre lupta cu sistemul comunist. Totodată, fiecare dintre ei își trăiește propriul război interior, generat fie de problemele familiale, fie de căutările lor interioare cu privire la sensurile ascunse ale vieții și ale morții.

Ceea ce dă forță și savoare textului lui Moni Stănilă constă în varietatea tonurilor abordate de către cele trei personaje-narator, în funcție de relatarea pe care acestea o fac, dar și de profilul interior al fiecăruia: fie melancolic-tânguitor ca un perpetuu prohod, fie așezat-resemnat ca în poveștile de la gura sobei, fie aspru-tăios, ca un veritabil strigăt de luptă. Din acest punct de vedere, Colonia fabricii poate fi privită și ca o continuare a poemului Sagarmatha, al aceleiași autoare.

De asemenea, trebuie remarcat și limbajul cvasirural cu care autoarea își construiește textul, precum și desele mențiuni topografice, aspecte ce propun o nouă lectură a cărții ca studiu monografic al satului tradițional bănățean de la începutul secolului 20 până în prezent.

Prin contrastul dintre volumul cărții și forța mesajului transmis, Colonia fabricii poate fi considerată și una dintre micile cărți mari ale literaturii române de astăzi.