Cititorul din peșteră

Bianca Ioan
Bianca Ioan 22 August, 2022
547

Cititorul din peșteră se regăsește pe câteva liste de lectură școlară și, fără echivoc, își câștigă acest loc. Pe de altă parte, vorbim despre o carte care se poate citi la orice vârstă având în vedere combinația reușită de fantastic (mitic), emoție și plăcere de lectură.

După cum ne zice și titlul, cărțile joacă un rol important în poveste, și aproape că portretul unui cititor ideal este conturat prin personalitatea fantasticului Hanibalector, ceea ce s-ar putea traduce devoratorul de cărți. Povestea îi aparține cu prioritate unui tânăr care pornește într-o miraculoasă aventură pe mare (fără voia lui, se poate spune), în căutarea unui animal înfiorător. Ca-n orice aventură, peripețiile îl aduc față în față cu monstrul din peșteră – Hanibalector ­ un monstru al cărților citite pe nerăsuflate, într-un spațiu excelent descris de Rui Zink – o peșteră plină de oase și .. cărți. Întâlnirea dintre cei doi devine momentul fabulos al unei prietenii cum deseori se descriu în cărți, însă nu de multe ori ca aici, unde limbajul, bogăția și, universul cărților sunt nodurile unei construcții durabile.

Cu un mesaj puternic împachetat într-o poveste cu suspans, Cititorul din peșteră își merită locul în suflete și biblioteci de alți cititori din tot felul de peșteri personale.

Cititorul din peşteră
Cititorul din peşteră
Rui Zink
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram