În momentul în care o carte are drept motto câteva replici dintr-un film de Tarantino (Reservoir Dogs în cazul de față) nu am cum să nu fiu cel puțin curios.

Romanul lui Koch este ca o sesiune de șocuri electrice sau un calup de dușuri cald-rece cu care erau tratați locatarii azilelor de nebuni.

Două familii se întâlnesc pentru a discuta problemele pe care le-au pricinuit adolescenții lor. Mai precis un omor asupra unei femei care-și găsește adăpost exact în intrândul unde se află bancomatul de unde puștanii vor să scoată ceva bani de bere. Toată povestea este redată din perspectiva tatălui unui adolescent care, de-a lungul cinei, își aduce aminte de diferite probleme avute în căsnicie începute o dată cu o ușoară demență care pune stăpânire pe el și cu creșterea și evoluția lui Michel (tânărul criminal).

Câtă demență se poate aduna pe metru pătrat de pe o față de masă dintr-un restaurant și câtă se poate degusta de-a lungul unei cine simandicoase dintr-un restaurant de fițe?

Suficientă cât să te facă să-ți ronțăi unghiile de emoții la ceas târziu în noapte și să ajungi să-ți pui întrebări cu privire la propriul fel de a te raporta la lume.

Herman Koch reușește o nebunie de roman, o critică acidă la adresa societății contemporane care a ajuns atât de individualistă și crudă încât este dispusă să calce pe cadavre doar pentru a-și conserva iluzia de fericire pe care o oferă receptacolul casant al familiei.