Atunci când face un inventar al monarhiei aflate în pragul republicii, Miranda Carter numără cu atenţie şi oarecum distrată:  kaizerul Wilhem al Prusiei, regele George al V lea al Angliei şi ţarul Nikolai al II lea. Cei trei veri, legaţi atât familial cât mai ales politic de regina Victoria şi de regele Edward al VII-lea, şi-au scris, s-au sfătuit, au luat decizii, au ajuns să întruchipeze povestea unei “famili extinse şi adesea disfuncţionale, plasată într-o lume micuţă, strălucitoare, solipsistă şi cu un cod extrem de strict”. În acestă poveste se găseşte, însă, naşterea Europei de  astăzi şi sfârşitul brusc, dureros al monarhiilor de anvergură (cu excepţia Casei de Windsor, desigur).

Seriozitate cu care este tratată monarhia în lucrarea Mirandei Carter este greu de reîntâlnit în imensa literatură care se publică acum pe această temă. Plină de ironie şi înarmată cu cercetări de amploare, autoarea îşi propune să identifice, dar şi să explice tuturor, de ce monarhia a luat sfârşit în centrul Europei acolo unde tradiţia şi influenţa ar fi fost garanţi înşelători ai puterii eterne.