Autorul italian reușește, prin acest roman cu tente autobiografice, să impresioneze prin descrierea unor aventuri montane ce au un rol inițiatic pentru protagonist. Cele trei capitole ale cărții reprezintă tot atâtea etape ale dezvoltării spiritului de iubitor al muntelui al lui Pietro. Chiar numele său (moștenit de la unchiul care murise într-o avalanșă), ce înseamnă piatră, simbolizează unul dintre elementele de bază a structurii montane. Spiritul de cățărător este insuflat din primul capitol de tatăl său, călătoriile pe munte fiind singura activitate dintre Pietro și părintele său. Acest fapt nu crează o legătură solidă între cei doi și chiar duce la un dezinteres a băiatului față de pasiunea tatălui.

După dispariția acestuia, în următoarele două capitole, Pietro, maturizându-se, descoperă cu adevărat ce înseamnă plăcerea de a escalada. Reiterează drumurile făcute de părintele său și construiește, împreună cu prietenul din copilărie, Bruno, o cabană montană, toate simbolizând omagii părintelui său. Bruno, considerat de protagonist un adevărat fiu al tatălui său, reprezintă omul de munte specific, care nu a coborât niciodată la oraș și care, oricât de greu ar trăi, nu părăsește niciodată spațiul rarefiat al înălțimilor. Acest mod de viață, aproape primordial, în legătură strânsă cu natura, îl impresionează pe Pietro dar nu poate să și-l însușească în totalitate. De aceea caută să escaladeze „cei opt munți” (lumea întreagă în concepția tibetană) pentru a se apropia măcar de Sumeru (unicul munte, centrul lumii în aceeași mitologie) găsit de tatăl său și de Bruno.