O carte de război surprinzătoare, în primul rând prin numărul mic de victime. Cu excepţia unei divizii de japonezi cuprinşi de isterie, care se sinucid în anonimitate la lumina mitralierelor, scenele de luptă lipsesc aproape complet. O tensiune surdă mocneşte la orizont, se distrug păduri întregi cu focuri de artilerie, se construiesc drumuri din trunchiuri, se dau ordine, se sapă tranşee, se face plajă...

Personajul principal e armata Statelor Unite, organism prezentat ca fiind în posesia unei voinţe şi unor scopuri proprii de o mie de ori mai puternice decât fiecare din milioanele de capete care o alcătuiesc. De altfel, naraţiunea este disecţia personajului acesta uriaş şi principal, şi fiecare cap are momentul lui de scenă deschisă în care iese şi îşi spune povestea. Vedem un general, coloneli, căpitani, locotenenţi şi o brigadă distrusă de şoc traumatic, dizenterie, conflicte interne şi plictiseală. Vedem cine sunt oamenii cu care se montează conflicte şi ce cred despre gradul lor. Vedem în ce fel de paturi sau gropi dorm acum, vedem unde şi cu cine dormeau înainte de război, cu cine se ceartă şi pentru ce. Din toate astea războiul e parcă absent. E mai mult un pretext pentru bărbaţi de toate vârstele şi opiniile, să se calce unul altul pe nervi în timp ce aşteaptă, mai mult sau mai puţin îngroziţi, să moară.

Nici o explicaţie universală, nici o revoltă în faţa futilităţii munţilor de cadavre, nici un pic de ataşament pentru steag, sau democraţie, sau dragoste şi totuşi o carte care descrie extrem de intim mecanismele prin care se naşte războiul în creier.

Sfârşitul e mai ales năucitor de sec şi de frumos, are şi junglă şi marşuri prin iarba înaltă a unui platou părăsit de sute de ani şi un munte mai vechi şi mai puternic decât orice război care înşiră sufletele celor care îl înfruntă pe o aţă şi apoi, o taie.