Cehov, aproapele nostru

Dragoș-Andrei Preutescu
Dragoș-Andrei Preutescu 10 Ianuarie, 2018
❤ 922

Nu foarte des avem posibilitatea să cunoaștem un scriitor, așa cum este Cehov, printr-un alt scriitor și om al teatrului, așa cum este George Banu. Tetralogia pe care o găsim povestită în această carte ne face să descoperim că teatrul are valoare universală, pentru că temele pe care un autor le propune prin textele sale cuprind valori, simțiri, nedreptăți și încorsetări ale vieții. Așa este și cu cele patru piese ale lui Cehov (Livada cu vișini, Trei surori, Unchiul Vanea, Pescărușul) care scot la lumină adevăruri despre noi, oamenii.

Căsătoria, moșia, grandilocvența, timpul, familia, realitatea, munca sunt teme pe care autorul rus le folosește pentru a evidenția imposibilul pe care viața o cere de la noi. Acest „teatru de bulevard” al lui Cehov alcătuiește tocmai portretul său (cum remarcă George Banu), iar fiecare personaj din opera sa, este un „erou de circumstanță”. Oamenii lui Cehov suntem noi, cei care nu ne vedem.

Pachete de cărți – mai multe povești
Cartepedia 03 Septembrie, 2026
Pachete din seriile preferate ale copiilor Când o serie îi cucerește, copiii vor să rămână cât ma...
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...

Urmărește-ne pe Instagram