De obicei, prințesele sunt tinere cochete, pasionate doar de haine frumoase și bijuterii dichisite, de plimbări romantice, de vise de mărire și de iubiri de poveste. Dar Suzi nu este o prințesă obișnuită. Ea stă ca pe ghimpi în așteptarea prințului din vis, dar nu pentru că îi arde prea tare de iubiri ca-n basme, ci pentru că este nerăbdătoare să pornească alături de acesta în cele mai înfricoșătoare aventuri. Și așteptarea îi este răsplătită doar pe jumătate. Căci prințul vine, o cucerește și o depune, romantic, în castelul lui, oferindu-i tot confortul, pe care aceasta însă nu și-l dorea. Drept pentru care, ceea nu-i poate oferi prințul, își ia singură. Așa se face că Suzi va fugi în lume cu primul dragon care-o va ataca și pe care-l va îmblânzi simplu, cu un ceai. 

Povestea aceasta, pe cât de scurtă și de haioasă este la prima lectură, pe atât de profundă este la o analiză puțin mai atentă. În fapt, ea este un manifest împotriva ideilor preconcepute și a stereotipurilor de gen. Pentru că nu toate fetele se visează prințese, ci unele, mai bărbătoase, vor să fie mai degrabă cavaleri. Și e foarte bine așa, dacă dorința lor este autentică și asumată. Iar dacă ne uităm cu atenție în trecut, s-ar putea să constatăm că marile evenimente au intrat în istorie datorită unor astfel de „prințese rele” care nu s-au sfiit să îmblânzească „dragonii nopții”.