Richard Feynman spune lucruri trăsnite, precum „cât este de remarcabil faptul că toţi suntem ţinuţi – jumătate dintre noi cu capul în jos de o misterioasă atracţie pe suprafaţa unei mingi rotitoare care a rătăcit în spaţiu miliarde de ani, decât să fim purtaţi în cârcă de un elefant, proţăpit pe o broască ţestoasă care înoată într-un ocean fără fund“ sau „trebuie să percepi muzica dintr-un articol ştiinţific care spune Conţinutul de fosfor radioactiv din creierul de şobolan scade la jumătate într-un interval de două săptămâni”.

Ştiinţa nu înseamnă doar să poţi face punctual diferenţa dintre lumea reală, a noastră şi lumea disc, a lui Pratchett, ci şi priceperea de a aplica instrumentele sale în fiecare moment, iar asta duce la situaţii dintre cele mai inedite, comice şi inteligente.

De data asta Feynman nu se mai ţine de glume ca prima dată, dar aventurile sale ca „personaj ciudat“ nu sunt mai puţin curioase. E drept că mare parte din carte redă investigaţia cu privire la eşecul Challenger scoţând la iveală problemele de management din cadrul NASA, dar arătându-ne şi cum a reuşit fizicianul să identifice, în doar câteva minute, eroarea de proiectare care a dus la dezastru, scufundând un inel de cauciuc într-un pahar cu apă la gheaţă.

Ce m-a scos din minţi? Folosirea cuvântului „realmente“ de realmente 2,8 miliarde de ori.