Scriitorul american, Jonathan Franzen, cunoscut publicului român, cu precădere datorită romanelor sale – Corecții, Libertate și Puritate, este în egală măsură un prolific romancier dar și un militant fervent pentru protejarea biodiversivității. În anul 2019, în timpul unei călătorii în Germania, pentru a vizita rezervația naturală a Fundației din Jüterbog, asistă la un catastrofal incendiu de vegetație, fapt care îl va determina să își lărgească spectrul de preocupări ecologiste și să se aplece mai atent și asupra crizei climatice. Din acel moment, își canalizează toată energia pe studierea problemei încălzirii globale, a stratului de ozon, a emisiilor de CO2 în atmosferă, urmărind de asemenea și previziunile specialiștilor în domeniu. Previziuni pe care, în urma propriilor cercetări, ajunge să le considere prea optimiste, sau chiar inutil de optimiste. 

Chintesența discursului său despre mediu face obiectul acestei cărți de buzunar, ce conține atât un eseu redactat pe un ton cvasirealist, cât și un interviu acordat lui Wieland Freund. Astfel, dacă specialiștii în climatologie și probleme de mediu sunt de părere că în decurs de doi ani, cu punerea în aplicare a unor măsuri ecologice drastice pentru reducerea la maximum a emisiilor de CO2, s-ar putea ajunge la un echilibru fragil ce ar corespunde cu menținerea la stadii acceptabile a găurii deja existente în stratul de ozon, el merge și mai departe, spunând că acest scenariu este complet utopic și că el ar fi trebuit pus în aplicație cu mulți ani în urmă, acum fiind efectiv prea târziu pentru a se mai putea evita catrastofa climatică globală. Cu toate acestea, arătând că este mai degrabă realist decât pesimist, și în egală măsură mult mai angajat în războiul climatic, el înaintează un scenariu mult mai radical, afirmând că, deși catastrofa climatică nu mai poate fi evitată, totuși sfârșitul pământului ar putea fi amânat, dacă fiecare individ, ar lupta pentru asta, având grijă zilnic să protejeze planeta prin gesturi oricât de mărunte: diminuarea consumului de carne, de combustibili fosili, de plastic etc, devenind astfel un model în comunitatea din care face parte. Altfel spus, Johnatan Franzen reclamă punerea la treabă a exemplului personal: fiecare om în parte, să lupte după puterile sale, determinându-i și pe ceilalți să o facă, reușind astfel, printr-un exercițiu comun de voință, să prelungim viața planetei.