Cazul Marchizului dispărut. Seria Enigmele Enolei Holmes.

Andreea Crăcan
Andreea Crăcan 22 Martie, 2021
939

Filmul Enola Holmes produs de Netflix a fost unul dintre succesele din 2020, însă puțini știu că filmul a fost inspirat de o serie de cărți scrise de Nancy Springer, autoare distinsă cu Edgar Award în anul 1995.

Enola Holmes este sora mai mică a lui Sherlok și Mycroft Holmes, dar spre deosebire de frații ei, Enola nu a văzut lumea și și-a petrecut copilăria și adolescența alături de mama sa. Este o tânără îndrăzneață, curioasă din fire, extrem de inteligentă și dornică să acumuleze noi cunoștințe. Momentul în care mama ei dispare subit de acasă este crucial, deoarece frații mai mari se întorc, dar începe astfel și o investigație demnă de poveștile lui Sir Arthur Conan Doyle. 

Dacă până acum eram obișnuiți să îl vedem doar pe Sherlock investigând, de data aceasta Enola își ia în serios rolul de detectiv. Ea este singura cu adevărat îngrijorată pentru mama sa și decide să plece singură la Londra pentru a porni în căutarea ei. Drumul este unul anevoios și plin de peripeții, iar întâlnirea cu Marchizul îi provoacă doar probleme fiindcă dintr-o dată are nu doar unul, ci două mistere de rezolvat.

Cartea este savuroasă, amuzantă și potrivită pentru publicul tânăr. Enola este o protagonistă demnă de admirat pentru istețimea și curajul de care dă dovadă încă din primele pagini. Recomand această carte oricui își dorește să cunoască o altă față a lui Sherlock Holmes, cea a fratelui grijuliu și atent, dar și pentru cei care au văzut deja filmul și vor să retrăiască povestea. 

Cazul Marchizului dispărut (Vol. 1)
Cazul Marchizului dispărut (Vol. 1)
Nancy Springer
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram