În Spania absolutismului religios și a Inchiziției, Catalina Perez, o fată simplă, suferind de o infirmitate ce i-a frânt mai mult sufletul decât trupul, are o viziune cu Sfânta Fecioară Maria, care îi promite că va fi vindecată de către „acela dintre fii lui don Juan Suarez de Valero, care i-a slujit cel mai bine lui Dumnezeu”. Acest „don Juan” avea trei băieți, dintre care primii doi deveniseră oameni de seamă în societate, don Blasco, episcop și don Manuel, militar de carieră. Însă cel de-al treilea, don Martin, nu se învrednicise de altă slujbă decât de aceea de brutar, meserie foarte disprețuită în vremea aceea. Care dintre cei trei va reuși oare să împlinească profeția Sfintei Fecioare? Aș spune doar că, în paginile acestui roman, se pune în scenă o foarte frumoasă întrupare a cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos referitoare la smerenie și mândrie: „Cel ce se va înălța, pe sine se va smeri, iar cel ce se va smeri, pe sine se va înălța”, precum și ale zicalei populare: „Nebănuite sunt căile Domnului”.
Scris cu o măiestrie narativă rar întâlnită chiar și la marii romancieri ai lumii, romanul „Catalina” se distinge, la nivelul construcției, prin obținerea unui echilibru între momentele de introspecție și cele de acțiune brută, la nivelul stilului, printr-o poezie demnă de marii poeți epici, iar la nivelul moralei, prin aceea că reușește să pună sub semnul întrebării întreaga mașinărie a Bisericii Romano-Catolice din perioada istorică specifică Inchiziției și a fanatismului religios. Aș îndrăzni să trec această carte pe lista de lecturi obligatorii pentru cei ce vor să înțeleagă cât mai bine istoria creștinismului și dinamica manifestărilor lui Dumnezeu în viața oamenilor.
