Castele de furie este romanul de debut al lui Alessandro Baricco. Tema centrală a acestuia este explozia revoluției industriale din Anglia secolului al XIX-lea. Personajele principale ale cărții, domnul Rail, Pekisch sau Hector Horeau, visează fiecare în parte să revoluționeze colțul său de lume. Dar când visul este poate prea mare pentru capacitatea umană a fiecăruia dintre ei, se transformă fără de veste în obsesie. Și pe alocuri, poți jura că persoanjele au evadat dintr-o poveste de Stefan Zweig, cel atât de obsedat de obsesiile oamenilor. Și cum nicio obsesie nu aduce cu sine nimic bun, scăpând întotdeauna de sub control, și în romanul lui Baricco se va întâmpla întocmai. Visurile celor trei se vor dovedi doar niște himere și vor exploda, uneori la figurat, alteori la propriu, distrugându-i și pe ei și întreaga lume din jurul lor. 

Dincolo de firul epic însă, acest roman are marele merit de a ne descoperi, deși numai în starea lor latentă, toate direcțiile narative pe care autorul le va exploata în viitoarele sale romane. Cititorul face astfel cunoștință cu tehnica de împletire a cuvintelor ce va da naștere peste timp romanului Mătase sau cu tema plecării ce nu promite nicio întoarcere, ridicată la puterea maturității narative în romanul Mireasa tânără. Și tot de aici putem constata și predispoziția sa spre acele finaluri de roman cel puțin inedite dacă nu chiar insolite, care au devenit, în timp, marca proprie Alessandro Baricco.