María Domínguez este un scriitor despre care nu știam mai nimic. Jurnalist argentinian, îndrăgostit de Uruguay, autor de romane și volume de critică literară. Literatura sa își trage sevele dintr-o literatură halucinantă (Borges, Sábato, Bioy Casares), așa că poveștile sale nu puteau ignora fantasticul sud-american și eroii săi de poveste. Însă fațetele realismului magic sunt multiple și María Domínguez construiește în Casa de hârtie un personaj similar mai degrabă literaturii unui Umberto Eco sau unui Ruiz Zafón.
Casa de hârtie e povestea unui colecționar de cărți obsedat de biblioteca sa. Cititor împătimit, care își dedică fiecare oră și fiecare părticică din ființa sa construcției unui edificiu fantastic – o bibliotecă personală imensă amenajată după principiile matematicii moderne. Însă uneori viața e ironică și focul și nebunia pot face ravagii în orice edificiu, fie el mobilă din lemnul cel mai rezistent sau minte sclipitoare.
Carlos María Domínguez scrie un aparent roman „polițist” cu morți ciudate și dispariții și mai ciudate. Însă povestea sa se învârte amenințător în jurul cărților și doar citind romanul până la capăt poți afla cum un volum de poeme de Emily Dickinson poate ucide un om pe trecerea de pietoni.
