Auzim tot mai des în rândul intelectualilor ideea că poezia nu se poate traduce. Și aceasta pentru că poezia este, în fond, o stare sau o emoție pe care nu o poți transmuta dintr-o limbă în alta fără să o scuturi de polenul chintesenței sale sublime. Nimic mai adevărat. Și totuși, ne putem lipsi pe deplin de emoția întâlnirii cu emoțiile poeților universali? Nicidecum. Ce ne rămâne de făcut? Să ne mulțumim cu răstălmăcirea poeziilor lor, în limba română. Iar dacă răstălmăcirea este bună, avem șansa să captăm câte un fir de polen din poezia lumii. Nu sunt mulți răstălmăcitori pricepuți și destoinici acestei vocații.
Octavian Soviany, la rândul său, deosebit poet, este unul dintre puținii tălmaci care reușesc să ofere limbii române bucăți considerabile din poezia universală. „Cartea răstălmăcirilor” este o antologie în care acesta aduce la un loc 45 de poeți din mai multe culturi, cuprinși între secolele XIII – XX, altfel spus, de la lirica medievală până la cea contemporană. Pilonii de forță ai antologiei sunt Dante Aligheri, Francois Villon, Jean de la Fontaine, Moliere, Victor Hugo, Gerard de Nerval, Theophile Gautier, Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Paul Valery, Alfred Jarry, Guillaume Apollinaire.
Iar când am spus că cei 45 de poeți sunt aduși la un loc, nu m-am referit doar la faptul că sunt strânși între coperțile aceleiași cărți. Ci inclusiv la faptul că răstălmăcitorul nostru reușește să-i unească inclusiv într-o unitate estetică, dar fără a-i face pe toți una, ci mai degrabă creând senzația că fiecare descinde din cel anterior, adăpându-se din lirica sa, și îmbogățind-o la rându-i pentru cei ce vor veni.
