În 1929, lumea literară românească a fost resuscitată de o plachetă de poezie cu un titlu extrem de îndrăzneț: „Jurnal de sex”. Autorul ei, foarte tânărul pe atunci Geo Bogza, avea să se impună imediat drept unul dintre stâlpii avangardei literare românești. Patru ani mai târziu publică „Poemul invectivă”, un nou volum de versuri, de data aceasta chiar mai excentrice ca limbaj și atitudine. Își confirmă astfel poziția de cel mai rebel dintre avangardiști. Îndrăzneala îl va costa însă și două scurte „voiaje” pe la Văcărești, însă nu la mănăstire, ci la închisoare, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri. După alte două volume la fel de incisive: „Ioana Maria. Șaptesprezece poeme”(1937) și „Cântec de revoltă, de dragoste și moarte”(1945), Geo Bogza se va cuminți considerabil. Ba chiar va trece la un alt tip de discurs poetic, la poemul-reportaj, cu care îi va cuceri pe „noii stăpânitori” ai literaturii române, lăsându-le impresia că va fi un scriitor comunist de toată nădejdea. Însă cine va avea răbdare să îi citească opera poetică cu atenție, va înțelege că el nu s-a conformat niciodată realismului socialist impus de sistem, ba chiar a rămas pentru totdeauna un rebel, nu doar în limbaj, ci mai ales în subtext. Dovadă stau o serie de poeme cu accente mistice, publicate în plină epocă a ateismului științific impus ca dogmă.
Această antologie publicată de editura Tracus Arte în anul 2018, cuprinzând cele mai reprezentative creații poetice ale lui Geo Bogza, vine ca o necesară repunere în lumină a unuia dintre cei mai frumoși nebuni ai avangardei literare românești, uitat multă vreme într-un nedrept con de umbră.
