Cântec de leagăn pentru generația mea

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 09 Decembrie, 2018
1969

Cosmin Perța revine editorial în poezia românească după o lungă perioadă în care a publicat doar proză și critică literară. Noul volum de poeme, intitulat „Cântec de leagăn pentru generația mea” este, după mărturia autorului, rodul unei munci de șapte ani, ceea ce înseamnă că el nu s-a despărțit nicio clipă de poezie, ba dimpotrivă, i-a dedicat cea mai mare atenție, aplecându-se asupra ei cu maximă scrupulozitate poetică. Din punct de vedere tehnic, volumul se împarte în două secțiuni: „De război” și „De dragoste”, caracterizate fiecare prin diferite inflexiuni ale aceleiași voci și bineînțeles prin crearea a două registre poetice nu atât diferite cât mai degrabă complementare. 

Secțiunea „Despre război” debutează cu cinci poeme în serial, adunate sub genericul ce dă și titlul volumului, „Cântece de leagăn pentru generația mea”. Acestea sunt în primul rând, poeme protest, îndreptate împotriva a tot ceea ce nu este bun, firesc, autentic și esențial în lumea aceasta, totul însă construit sub forma unor răstălmăciri. În cea de-a două secțiune a cărții, cea dedicată poemelor „De dragoste”, tonul vocii poetului se schimbă considerabil. Războinicul devine acum melancolic, de un romantism bolnăvicios, ușor nevrotic pe fondul unei nesiguranțe a reciprocității iubirii, specific tuturor îndrăgostiților autentici. 

Astfel, Cosmin Perța ne oferă o carte complexă dar mai ales completă, în sensul că ea se adresează în egală măsură spiritului, prin acele poeme războinice menite să-l suresciteze, să-l trezească din adormire, să-l cheme la luptă împotriva ignoranței, dar și sufletului, prin poemele de dragoste menite să-l pună pe om față în față cu slăbiciunile sale, cu fricile, cu spaimele, dar și cu forța sa interioară de a se realcătui până la stadiul omului deplin, de dragul iubirii, singura putere ce dă cu adevărat un sens vieții noastre.

📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram