"Îmi doresc nu doar să proiectez o casă, ci să creez o lume întreagă. Vă voi proiecta o viaţă. Reşedinţa voastră va fi o operă de artă de care toţi oamenii se vor minuna." (Rainer von Abt)

Romanul "Der Glasraum", scris de englezul Simon Mawer, s-ar fi putut integra perfect literaturii cehe. În cele aproape 500 de pagini ale sale ne poartă pe străzile unui orăşel ceh (Mesto), pe străzile ţărilor exilului (Elveţia, Cuba, America) survenit o dată cu ocupaţia nazistă din 1939, pe străzile terorii şi ale fricii deportării, dar cel mai mult ne reţine într-un loc al luminii, transparenţei, detaşării şi al raţiunii: camera de sticlă.

Ea aparţine, la început, unei familii de evrei aristocraţi, Laudaner, ulterior naziştilor – este confiscată proprietarilor în timpul ocupaţiei şi transformată într-un laborator de măsurat, determinat şi sortat oameni, în special evrei de restul – şi, în cele din urmă, devine proprietatea statului comunist, mai întâi folosită ca sală de fizioterapie, iar, într-un final, muzeu. Găzduieşte deopotrivă fericire, extaze şi orori. Dar cel mai bine reflectă şi păstrează în pereţii ei de sticlă urmele şi amintirea celor care au trăit aici înaintea războiului şi au făcut-o să existe, Lisel şi Viktor Laudaner. Spune în continuare povestea lor oricărui trecător ar vrea s-o asculte.

Casa Laudaner există în realitate în Cehia sub numele de Villa Tugendhat. Construită în anul 1929, este recunoscută şi astăzi drept o capodoperă a modernismului în arhitectură, fiind deschisă publicului larg. Aici, puteţi urmări câteva fotografii:

http://www.tugendhat.eu/en/photogallery/photogallery-2010.html