O legendă despre o oarecare Carte, despre care se crede că ar conține răspunsurile tuturor întrebărilor și soluțiile tuturor problemelor, fiind totodată și un veritabil panaceu, aprinde în sufletul unui marchiz, al unui cavaler și al unui nobil domn din înalta societate pariziană a Franței secolului al XII-lea dorința de aventură. Cei trei își propun să pornească în căutarea Cărții, având la dispoziție informații precise despre locul în care ar fi fost ascunsă aceasta. În urma unor circumstanțe diverse, atât cavalerul cât și nobilul domn renunță la călătorie, dar Marchizul rămâne fidel idealului său și, alături de curtezana Veronica și de Gauche, un tânăr mut ce-i servește drept căruțaș și îngrijitor de cai, pornește în căutarea mult râvnitei Cărți. Călătoria se va dovedi plină de neprevăzut, dar mai ales aducătoare de dramatice schimbări în configurația rațională, sufletească dar și trupească a fiecăruia dintre cei trei călători temerari.
Pentru mine, Călătoria oamenilor Cărții a fost prima carte pe care am citit-o din opera Olgăi Tokarczuk, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018, și cea care m-a determinat să-mi propun ca rezoluție citirea tuturor romanelor sale traduse în limba română. Ce anume am apreciat la scriitura ei? Faptul că reușește să construiască un fir epic liniar, pe care însă îl împodobește cu poezie din belșug, că pornind de la un pretext aparent istoric, dă viață unei parabole existențiale și mai ales că, deși își plasează acțiunea în îndepărtatul secol al XII-lea, pune sub lupa dezbaterii teme încă actuale, trăgând parcă un semnal de alarmă asupra faptului că, deși lumea s-a schimbat și cel puțin teoretic, a evoluat, totuși marile probleme ale umanității au rămas nerezolvate.
