În septembrie 2008, prolificul scriitor portughez José Saramago, ajuns la vârsta de 86 de ani decide să exploreze și totodată să exploateze și lumea infinită a internetului, lansându-și un blog pe care să scrie diverse articole pornind de la frământările lui cele mai acute. De cele mai multe ori, temele alese sunt din domeniul politicii, și nu doar a celei interne, ci cu precădere a celei externe. Astfel, el critică cu acribie mandatele lui George W. Buch, a lui Silvio Berlusconi sau a lui Nicolas Sarkozy, nebuloasa ce a persistat în jurul crizei economice, precum și abuzurile militare și umane pe care israelienii le comit asupra palestinienilor din Gaza. De asemenea, el monitorizează pas cu pas și mandatul lui Barack Obama, pe care îl și elogiază, atunci când vede în el omul providențial ce ar putea salva mersul lumii, dar îl și critică atunci când sesizează în discursurile sale momente de slăbiciune. O altă problemă acută a lui Saramago este Biserica, sau mai exact modul în care aceasta înțelege să aplice în viața publică cuvintele Bibliei. Deși el se declară în dese rânduri ateu, din modul în care pune problemele se prezintă mai degrabă ca un creștin dezamăgit. Și firește, nu lipsesc nici articolele despre viața culturală în general și cea literară în special, Saramago elogiind în articolele sale o serie de autori de mare valoare.

Caietul sau mai bine zis cartea se încheie cu articolele din martie 2009. În scurt timp, în iunie 2010, Saramago se stinge din viață. Ceea ce înseamnă că aceste articole sunt printre ultimele sale scrieri. Iar asta le conferă o valoare și mai mare, mai ales prin faptul că surprind o minte sclipitoare, care și-a păstrat deplina luciditate, ba chiar o luciditate mult prea acută, până aproape de finalul vieții. De asemenea, articolele sale au și valoarea lor intrinsecă, în sensul că prin intermediul lor, cei de azi și cei de mâine vor avea acces la o serie de pagini de istorie a omenirii, deloc lipsită de evenimente, desfășurată în anii 2008–2009, istorie ce ar urma să fie scrisă oficial, cu cine știe câte retușuri, abia peste ani și ani, atunci când evenimentele și mai ales urmările lor vor fi devenit într-adevăr de mult timp „istorie”.