Blestemul Titanului. Percy Jackson și Olimpienii (Vol. 3)

Loredana Bublițchi
Loredana Bublițchi 05 August, 2022
405

Iaca m-am reîntâlnit cu Percy și ai săi prieteni, de data aceasta într-o misiune…mortală. Oricât de mult și-ar dori Percy să ducă o viață normală, se pare că normalitatea nu este pentru el. Misiunea în care pornește nu îi este una destinată, dar cum nu poate sta pe pace și vrea să se implice, nu aduce doar bun, ci și multe pericole, dar și personaje noi, care au un impact puternic în evoluția poveștii și a personajelor. Cum ziceam, toate belelele trag la Percy și acesta, alături de Grover, satirul, Zoe, o vânătoreasă pe care o întâlnește și Thalia, fiica lui Zeus, ajung să lupte pentru a supraviețui cu schelete – zombi, să ”călărească” porci, să zboare pe pegași sau să întâlnească dragoni, astea fiind doar unele dintre peripețiile în care se văd prinși cei patru prieteni.

Ce mi-a plăcut la acest volum a fost că au apărut personaje noi, de unul chiar sunt extrem de curioasă de cum va evolua, mai ales că m-a lăsat în pom finalul volumului și ard de nerăbdare să aflu cum se va construi povestea sa.

Blestemul Titanului. Percy Jackson și Olimpienii (Vol. 3)
Blestemul Titanului. Percy Jackson și Olimpienii (Vol. 3)
Rick Riordan
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram