Blestemul din Sarnath aparută la Nemira e una dintre cele mai bântuite de coşmar cărţi pe care ai putea să o găseşti în rafturile unei librării. Aşa şi începe, cu Dagon, scrisoarea de adio a unui depedent de opium bântuit de vise oribile, amintirile unei nopţi de groază din Pacific petrecută pe o insulă ridicată chiar atunci din adâncuri.
Dagon e un precursor al lui Cthulthu, pe care îl găsim venerat în secret şi oribil peste tot prin carte. Colecţia e foarte bine alcătuită din punctul ăsta de vedere şi cititorul ajunge să cunoască destule elemente de mitologie lovecraftiană încât să capete un sens. Sensul acela neliniştitor pe care ţi-l creează promisiunea repetată a unor secrete oculte, sens al cărui adevăr eşti sigur că te va înnebuni. Apar bineînţeles şi Nyarlahotep, haosul, şi Zeii ceilalţi pe care îi găseşti numai din greşeală citind lucruri pe care mai bine le-ai lăsa în pace din manuscrisele pnakotice.
Cartea mai include şi trei din povestirile mele preferate. Oroarea de la Red Hook, unde un detectiv din Brooklyn urmăreşte o pistă care îl va duce direct în iad, Herbert West Reanimator, şi mai ales Între zidurile lui Eryx, povestea unui căutător de cristale pe Venus care se rătăceşte între pereţii unui labirint invizibil.
