Din start, trebuie să spun, că Palahniuk nu este deloc ușor de digerat și că cititorul trebuie să fie foarte atent când pune mâna pe o carte de-a sa, pentru că arde. Ce să mai, limbajul și scriitura lui îți pot pătrunde în piele precum plasticul topit – te pătrund până la os, chinuindu-ți mintea cu imagini care te vor bântui pentru toată viața.

Chuck Palahniuk, în trilogia Blestemați, se pare că încearcă să-și împingă imaginația către extreme. Scriitura este agresivă, arătând o violență și forţă a imaginilor care îmi aduc aminte de Bântuiții, unul dintre cele mai întunecate romane ale sale, însă ele sunt însoțite de un umor nebun care dă, într-un final, o notă de vodevil. Imaginile pe care Palahniuk le construiește, Iadul la care este prim arhitect, sunt vii și chinuitoare. Fără a se pierde în detalii inutile, rămânând un minimalist prin excelenţă, autorul Fight Club-ului te năucește cu descrieri scurte și extrem de incisive. O călătorie în Iad pe umerii lui Palahniuk nu are cum să fie altfel decât îngrozitoare.