Bătălia din Labirint. Percy Jackson și Olimpienii (Vol. 4)

Loredana Bublițchi
Loredana Bublițchi 05 August, 2022
405

Nu am putut sta despărțită prea mult timp de Percy, mai ales după cum m-a lăsat volumul trei, în pom și pomul în aer, cu multe întrebări fărăr răspuns. Am topit cartea în câteva ore și am realizat că a fost volumul meu favorit din serie, până acum.

S-au întâmplat atât de multe, a fost alert, parcă mult mai alert decât anterioarele trei, l-am citit pe nerăsuflate și chiar mă temeam pentru ce misiuni aveau să mai primească personajele, ca să nu mai spun de ființele răufăcătoare pe care aveau să le întâlnească.

Nu cred că am ce reproșa la acest volum, sincer, am fost atât de prinsă, încât la final mi-a părut rău că nu am și volumul cinci, să aflu cum se va încheia toată această aventură, ce final va avea povestea lui Percy.

Cert este că m-am îndrăgostit de serie, își are locul binemeritat în sufletul meu mititel alături de Harry Potter și Cronicile din Narnia.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram