Bartleby & Co.

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 15 Decembrie, 2014
2598

Bartleby a devenit în ultima jumătate de secol un personaj-simbol pentru literatura contemporană și scriitorii ei, dar și un personaj emblematic care se încadrează de minune într-o societatea post-industrială, puternic corporatizată și birocratizată, așa cum multe dintre societățile actuale.

Personajul principal al lui Vila-Matas, funcționar și el, melancolic, lovit de boala cruntă a secetei creative, reușește să-și înfrunte sterilitatea și diversele probleme personale, găsindu-și refugiul într-un nesfârșit concediu medical în care pune la cale un volum despre sindromul Bartleby. Sau, mai degrabă o colecție de biografii ale unor scriitori celebri sau obscuri care au trecut prin același infern al necreativității asemeni personajului lui Melville, dar și eroului nostru din romanul de față. Scriitori care nu au putut scrie niciodată decât câteva rânduri, scriitori care au înnebunit, s-au sinucis sau au decis subit să nu mai pună pana, creionul, pixul sau stiloul pe hârtie. Așa se naște un volum dificil, misterios, un soi de biografie multiplă a unei boli care nu se putea să nu se numească Sindromul Bartleby. Vila-Matas te cucerește prin detaliile necunoscute, prin asocieri ciudate și neașteptate, prin melanjul de ficțiune, realitate istorică și elemente biografice.

Bartleby & Co nu se adresează doar celor fascinați de găurile negre ale istoriei literare, ci tuturor cititorilor de literatură de cea mai bună calitate. E un volum cu structură ingenioasă, uneori poate dificilă pentru cei dornici de lecturi rapide, însă potrivit pentru cei care vor să cunoască viața literaturii cu tot cu bolile ei ascunse.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram