Bătrânul de 100 de ani, Allan Karlsson, fuge pe fereastră pentru a scăpa de petrecerea de ziua lui de naștere. Are o mică ezitare, peste care trece repede, apoi o ia la picior către stația de autobuz. Allan este un om calm, care nu zice multe, dar face cele mai neașteptate lucruri. Și totuși, parcă tot pare neobișnuit, ca și cum nu ar fi vorba de același om, când îi citești povestea tinereții. Este greu să asociezi bătrânul simpatic cu tânărul care se pricepea la explozibil, care a cunoscut mai toți oamenii politici importanți ai secolului XX și care se ferea, în același timp, de opiniile politice. Poate ar fi trebuit să mă pună pe gând cu câtă ușurință dă de probleme și cât de simplu scapă de ele.
Jonas Jonasson este un scriitor lejer, care se pricepe la situațiile aventuroase (dar și ridicole) cam tot la fel de mult cât se pricepe Allan la explozibil. Abia aștept să-i fie tradus și al doilea roman (în engleză: The Girl who Saved the King of Sweden).