Deși există de când este lumea, fără a putea fi vreodată explicată, clasată și îndosariată ca la carte, homosexualitatea încă trezește în mințile și sufletele heterosexualilor cele mai diverse stări. Între acceptare necondiționată și blestem nejustificat, nicio stare intermediară de agregare a sentimentelor nu a rămas neexperimentată de către cei așa-zis normali, față de cei „altfel”. Cu volumul de proză scurtă „Bărbați pe tocuri”, Marcel Manea ne propune o nouă abordare a problematicii: detașată, cu umor, cu ironie. De bună seamă, asta nu înseamnă că este o problemă ce trebuie luată în râs, în înțelesul acela batjocoritor. De altfel, nici autorul nu vrea să lase să se înțeleagă aceasta. Inclusiv el conștientizează și laturile greu digerabile ale problemei, dar cu toate acestea evită subtil orice formă de dramă și de tragic, știind că aceste abordări nu fac altceva decât să îngreuneze și mai mult acceptarea homosexualilor. Tocmai de aceea recurge la această aparență a lejerității, a superficialității, pentru a aduce cumva o mai mare doxă de firesc printre semnele matematice ale acestei ecuații ce poate nu va fi niciodată rezolvată.
