În timpul unui meci de fotbal din campionatul Portugaliei, comentatorul sportiv Paulo Gomes gafează ridicol, greșind numele unuia dintre jucătorii de pe banca de rezerve. Un fapt cât se poate de banal, ce va genera însă o avalanșă de nenorociri. Pentru că, plecând de la meci foarte supărat pe sine pentru gafa ce i se pare impardonabilă, acesta nu observă când în fața mașinii sale apare „ca de nicăieri” un copil de patru ani, pe care, din nefericire, îl accidentează mortal. Ceea ce urmează pare cu totul desprins dintr-o „comedie” a ridicolului: un proces complet absurd, în care cinismul avocaților și al întregului complet de judecată depășește cu mult limitele decenței, un proces în timpul căruia procesele de conștiință par a se estompa de la sine, un proces în urma căruia „se stabilește” că viața poate merge înainte, ca și când copilul mort ar putea fi înlocuit foarte ușor cu un altul, aflat dinainte pe o bancă de rezerve a vieții. 

În această carte, Rui Zink reușește să transpună atât de bine cinismul personajelor și absurdul situațiilor create, încât ai putea spune că el însuși ar împărtăși acest stil de abordare al vieții. Ceea ce este însă și mai interesant la această abordare, este faptul că autorul nu vrea să lase impresia că ar lua vreo poziție critică asupra acestui mod de a trata viața. Ci se mulțumește doar să expună lucrurile cât mai fidel, lăsând cititorului libertatea totală de a se raporta cum simte la cazul prezentat.