De ceva timp aştept ca una dintre apariţiile literare ale istoricului să se ridice la valoarea Capcanelor istoriei, o lucrare ireproşabilă, după părerea mea şi iată că Lucian Boia vine acum cu o cercetare excelentă. Un subiect oarecum neclar românilor pentru că, după pierderea Cadrilaterului, comunismul a cenzurat orice referire la Balcic, dar, pe de altă parte, un subiect cu care mulţi rezonează. Fie că îţi spune ceva despre Regina Maria, fie că te face să te gândeşti la Tonitza sau la alţi (atâţia!) pictori care l-au admirat, dacă reflectezi asupra subiectului atât de disputat al Cadrilaterului sau dacă ai vizitat locurile, Balcicul rămâne o temă cel mai adesea doar "pomenită" şi niciodată dezvoltată suficient, fiind parcă, “scos din istorie”. Probabil că asta a simţit şi Lucian Boia când s-a hotărât să ne ofere o adevarată monografie a Balcicului între 1913 şi 1940, de la "botezul românesc" al oraşului până la dezintegrarea sa. Nu uită să consemneze şi ecourile de după pierderea Balcicului de către români. Scrisă cu siguranţa cercetătorului, dar şi cu lejeritatea şi umorul unui  împătimit al subiectului, lucrarea oferă o lectură relaxantă, dar mai ales edificatoarea asupra subiectului. Cartea face pereche bună cu albumul Doinei Pauleanu,  Pictori români la Balcic şi se poate continua, surprinzător, Cu cele şapte vieţi ale lui Felix K.