Așa cum Nietzsche a jucat rolul medicului legist, confirmând moartea lui Dumnezeu, Luis Garcia Montero anunță astăzi moartea poeziei. O face însă cât se poate de poetic printr-o serie de douăzeci și două de poeme în proză, în care descrie întregul ritual ce urmează acestei morți: morga, autopsia, iminența incinerării, precum și decizia ad hoc de a i se acorda onoarea unei înmormântări religioase și perspectiva trecerii prin vămile văzduhului. Deși nu se vorbește și despre o înviere a poeziei, aceasta se subînțelege din însuși acest necrolog ce abundă de metafore și mai ales de structuri suprarealiste ce amintesc de Borges, Neruda și Cortazar. Cum ar fi spus Ionesco, „Poezia a murit. Trăiască Poezia!”.
„Baladă la moartea poeziei” este mai mult decât o „fantezie poetică”. Este practic o amplă metaforă despre „moartea” gândirii poetice sau magice a omului contemporan, cel atât de legat de valorile strict materiale. Este un semnal de alarmă tras împotriva celor ce nesocotesc puterea dătătoare de energie vitală a poeziei în special și a tuturor formelor de creație artistică în general. În plus, pentru iubitorii de spaniolă, este și un bun prilej de a se răsfăța, întrucât ediția aceasta este concepută în sistem biling.
