Axa Lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din Gulag

Cartepedia
Cartepedia 24 Aprilie, 2014
5
“Siberia este o geografie împotriva căreia Istoria nu a putut face nimic.”

Publicată în Franţa, în 2004, la noi tradusă abia anul acesta, Axa Lupului este un jurnal de călătorie, dar nu o călătorie oarecare. Itinerarul lui Sylvain Tesson se întinde pe parcursul a 6000 de km, început în Siberia şi dus până în India. Drumul său urmează fuga evadaţilor din Gulagul sovietic din urmă cu 40 de ani, printre care polonezul Slavomir Rawicz.  “Întoarcerea acasă”, carte publicată în ’56, care spune povestea evadarii lui Rawicz din lagărul siberian, este şi cartea care l-a inspirat pe Tesson să facă această călătorie. Francezul Tesson încearcă, pe cât posibil, să ignore facilităţile călătorului secolului XXI, traversând Siberia, Deşertul Gobi, Tibetul, lanţul Himalayan, jungla bengaleză pe jos, pe bicicletă sau  călare.

Călător “by fair means”, cum îşi spune el, transformă kilometrii într-o proză aproape poetică. Sub pana lui taigaua siberiană, deşertul Gobi şi imensitatea Tibetului sunt mai puţin înfricoşătoare. Pe alocuri, povestea sa atinge neverosimilul prin ușurinţa cu care ne poartă prin ea. Pe de altă parte, există oboseala, frigul, frica de urşi şi alte vietăţi ale sălbăticiei, dar şi cea mai grea provocare – singurătatea. Însă, spre deosebire de evadaţi, el are marele avantaj al libertăţii

Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din gulag
Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din gulag
Sylvain Tesson
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram