Acest mini-roman, camuflat cu grijă în spatele subtitlului „roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile din urmă” este de fapt o carte-document, tema predilectă a cărții constituind-o relația toxică dintre Biserică și masonerie, autorul criticând slăbiciunea anumitor ierahi ce au ales să colaboreze cu această instituție obscură ce caută să distrugă Biserica din interiorul ei.  Dar este totodată și o mărturisire de credință, aspect exprimat subtil pe tot parcursul cărții prin tonul profetic folosit, și evidențiat în final, când personajul principal, aparent înfrânt de sistemul căpușat de masonerie, are viziunea unei slujbe îngerești de Prohod, acea cântare de tânguire ce anunță inevitabil Învierea.

Din punct de vedere literar, mini-romanul este unul de factură postmodernistă, autorul uzând atât de intertextualitate și salturi în istorie, cât și de tendința de a descrie banalitatea cotidiană, în cuvinte ce pot deveni literatură.  S-ar putea spune chiar că acest mini-roman este un requiem pentru postmodernismul din care autorul s-a împărtășit la începutul carierei sale literare,  pe când semna cu numele real Ștefan Baștovoi.