Asterix și goții

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 07 Februarie, 2020
1969

Ca în fiecare an, în Pădurea Carnuților urmează să se desfășoare concursul pentru desemnarea celui mai bun druid din Galia. Panoramix și-a pregătit poțiunea magică pe care vrea să o prezinte în concurs, iar acum face ultimele pregătiri înainte de a porni la drum, încrezător. Prietenii săi, Asterix și Obelix se oferă să-l însoțească, presimțind că va fi o călătorie nu lipsită de pericole și peripeții. Și bineînțeles că sumbra previziune se îndeplinește din cauza unei mici hoarde de barbari goți care plănuiesc să îl răpească pe druidul ce va câștiga concursul, sperând că, folosindu-se apoi de puterile speciale ale acestuia, vor putea cucerii Imperiul Roman. Iar cum concursul a fost câștigat de Panoramix, el a fost cel căzut în mâinile răufăcătorilor. 

Faptul că Asterix și Obelix îl vor salva, nu mai este, cu siguranță, niciun mister. Însă modul în care vor ajunge să o facă și sarabanda de evenimente cu „victime colaterale” pe care o vor provoca, merită „efortul” de a urmării noile aventuri ale simpaticilor gali. Pot spune doar că, numărul cucuielor și al vânătăilor de care au parte dușmanii acestora este de departe cu mult mai mare decât cel din primele două volume ale seriei de benzi desenate realizate de Albert Uderzo pentru poveștile lui René Goscinny. 

Propun ca pe fiecare carte din serie să fie pus un avertisment:

Atenție:

Provoacă cascade de râs

și voie bună!

Asterix și goții (Vol. 3)
Asterix și goții (Vol. 3)
René Goscinny
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram