Toți șoriceii cred că Luna este o uriașă roată de cașcaval. Sau aproape toți. Pentru că Armstrong, un șoricel ceva mai studios decât restul, a descoperit, privind prin telescop, că Luna este de fapt o mare minge de piatră, pe care lumina Soarelui o face să strălucească. Bineînțeles că nu l-a crezut nimeni. Dar asta nu l-a făcut să-și nege descoperirea, ba mai mult, l-a ambiționat într-atât încât s-a hotărât să zboare până la Lună pentru a aduce dovezile necesare. 

De bună seamă că un zbor până la Lună nu este o treabă chiar ușoară, nici chiar pentru un demn urmaș al celui ce inventase cândva primul aparat de zbor. Dar cum voința lui Armstrong este de nestrămutat, după o mulțime de încercări ratate, ce aproape că l-au costat viața, a reușit să construiască o rachetă ce l-a dus până pe Lună, dovedind astfel întregului neam șoricesc, că Luna nu este făcută din cașcaval, ci din piatră. 

Ca și în cazul poveștii cu șoricelul Lindbergh, și aceasta este o poveste alegorică despre oamenii care și-au dorit, s-au luptat și au reușit să ajungă pe Lună, depășind astfel o limită ce părea din nou greu de atins. Numele șoricelului din poveste este același cu numele primului om care a pășit pe Lună: Armstrong.