Romanul lui Cătălin Mihuleac, America de peste pogrom, propune o istorie povestită despre cum Holocaustul a schimbat în totalitate felul unor oameni de a privi lumea din jurul lor. Dacă este să comentez acest roman în trei idei, ele ar fi următoarele: „nu poți duce țara pe urmele pantofului”, „arta minimală cu efect maximal” și „keep in touch, cum spuneau strămoșii daci!”. Pentru că istoria ascunde adevăruri și tot istoria le dezvăluie; pentru că istoria ne învață, dar ne și dezvață (în special de cele bune, formatoare în timp); pentru că istoria este o oglindă a omului în viitor, carte lui Cătălin Mihuleac nu ratează momente, personaje, situații, conectate între ele prin documente oficiale și povești personale de viață. Poate că acesta este următorul fel de a scrie istoria.